Autoglobus - Service-ul tău Autorizat Dacia

Dacia Asistență

Dacia Asistență

Te scoate din impas oriunde te-ai afla.

Dacia Asistenţă este un serviciu accesibil la numărul de telefon 0248 500 500, 24/24 ore, 7 zile pe săptămână, 365 zile pe an, pentru automobilele aflate în pană imobilizantă pe teritoriul României.

Inaugurat în Bucureşti la 28 octombrie 2002, serviciul Dacia Asistenţă este acum o prezenţă deja obişnuită pe întreg teritoriul României.

Obiectivul serviciului este depanarea pe loc (punerea în stare de funcţionare) a autoturismelor şi vehiculelor utilitare de până la 3,5 tone, rămase în pană imobilizantă.

Când depanarea pe loc nu este posibilă, automobilele de orice marcă de până la 2 tone pot beneficia de tractare până la cel mai apropiat service agreat Dacia, sau până la adresa preferată de client.

Având în prezent 60 de parteneri autorizaţi distribuiţi în România, un echipaj de depanare sau tractare poate ajunge în medie în aproximativ 50 minute la automobilele aflate în pană. Acest timp poate fi diferit în funcţie de distanţa şi condiţiile de trafic.

Serviciile Dacia Asistenţă se obţin gratuit dacă incidentul care a generat pana imobilizantă este acoperit de garanţia vehiculului Dacia.

Pentru a beneficia de acest serviciu sau pentru a afla mai multe informaţii suna la orice oră la 0248 500 500, sau scrie-ne la vocea.clientului@daciagroup.com

* Apel număr tarifat conform cu tarifele existente pentru apelurile în reţeaua Vodafone, în funcţie de tipul de serviciu utilizat: abonament sau cartelă pre-plătită. Numărul poate fi apelat de orice client Orange România SA, aflat în aria naţională de acoperire, mai puţin beneficiarii ofertelor de tip MVPN şi vizitatorilor prepray – clienţi cu cartele prepay ale altor reţele internaţionale de telefonie mobilă, aflaţi în roaming în reţeaua Orange România.

Scrie-ne, şi îţi vom răspunde cu promptitudine la orice întrebare! >

Programează-ţi aici revizia sau reparaţia la Dacia ta, online e mult mai simplu.>

Contactează-ne